În acest video puteți vedea stadiul lucrărilor la podul Doman, imaginile fiind filmate în 20 iunie 2024, imediat după montarea noilor grinzi de susținere.
Lucrările la podul din centrul Reșiței și implicit la proiectul de reintroducere a tramvaiului avansează în ritm susținut, angajații PORR Construct România finalizând montarea noilor grinzi.
În următoarele zile se va începe turnarea betonului, aplicarea hidroizolației și instalarea șinei lipsă pentru linia de tramvai. După finalizarea acestei ultime etape, linia de tramvai va fi montată integral pe toată lungimea traseului.
„Închidem cariile, gata! Am pus deja majoritatea grinzilor, mai trebuie puse două dintre ele și caria este închisă. Venim după aia cu betonul, hidroizolația, șina și îi dăm drumul la tramvai până în Muncitoresc”, a subliniat primarul Ioan Popa.
Circulația autovehiculelor pe Pasajul Nera (podul de la Doman) a fost închisă până în August, pentru execuția unor lucrări ample de reparare a vechiului pod din centrul civic al Municipiului Reșița.
Deficiențele au fost observate cu ocazia lucrărilor la noua linie de tramvai din Reșița, mai exact s-au găsit câteva grinzi fisurate care, dacă nu ar fi fost înlocuite imediat, ar fi putut ceda oricând.
„De marți, vom închide circulația pe podul de la Doman, pentru că trebuie să schimbăm șapte grinzi. Scoate afară grinzile care sunt fisurate, deasupra râului Doman, după care va trebui să venim cu toată infrastructura: grinzi noi, hidroizolație, stratul de beton succesiv de armătură, șapă, și să punem apoi șina, aici fiind singurul loc din oraș unde nu am putut să închidem șina. De ce e important să înțelegem ce facem aici, pentru că vom închide circulația de mașini pe acest pod, complet, pentru următoarele 90 de zile”, a explicat primarul Reșiței.
Pentru a facilita circulația auto în bune condiții, s-au stabilit rute ocolitoare, inclusiv pe sub pasaj, semnalizate corespunzător pentru a nu se crea blocaje în trafic.
„Sfătuiesc reșițenii care vin din Muncitoresc, să acceseze centru, Lunca și cartierul Govândari, să facă dreapta la Poșta Veche și, de acolo, pe lângă Casa de Cultură, să meargă pe G.A. Petculescu, înspre Govândari sau Luncă. Cei care vor veni dinspre zona BCR – Nera, vor trebui să treacă pe lângă pasajul de la Doman și vor fi conectați pe partea cealaltă. Va fi un stres în zona centrală și tocmai de aceea este important ca reșițenii să cunoască aceste lucruri”, a adăugat Ioan Popa.
Тэги:
#pasajul_nera #podul_doman #Resita #resita_caras_severin_2023 #reportaj_resita #infrastructura_resita #resita_nord #tramvai_resita_2023 #noutati_resita_2023 #resita_romania #transport_persoane_tramvai_resita #fonduri_europene_tramvai_resita #ioan_popa_primar_resita #stadiu_lucrari_resita #filmare_aeriana_resita #caras-severin #porr_construct #porr_resita #linii_tramvai_resita_2023 #stadiu_lucrari_tramvai #tramvaie_durmazlar_resita #tramvaie_noi_resita #linii_tramvai_resita