În acest nou video puteți vedea stadiul lucrărilor la fundațiile pentru ultimul dintre podurile noi, cât și lucrări la drumul de legătură care va lega cartierul reșițean Govândari de noul drum cu 4 benzi prin fosta platformă industrială Mociur.
Pe toată lungimea acestui drum conex erau deja compactate straturile de umplutură și se lucra la .
Strabag confirmă că este în grafic cu lucrările, la sfârșitul acestei luni preconizând că se va așterne primul strat de asfalt și pe acest drum de legătură, până la noul pod.
Două poduri, cele ”în Y” de lângă Valea Țerovei, sunt aproape finalizate, se mai lucra la ultimele finisaje, urmând asfaltarea.
Ioan Popa, Primarul Municipiului Reșița, a declarat: „Așa cum spuneam, podul de pe Valea Țerovei prin care se va face accesul între Govândari și Zona Mociur, fosta platformă industrială, unde urmează să facem dezvoltări urbane de tot felul, și comerciale, și rezidențiale, unde va fi construit și campusul universitar dual. De aici se va pleca în artere de patru benzi, înspre Mociur, iar de la pod înspre Govândari, pe Calea Caransebeșului, vom avea trei benzi de circulație. Sunt primele două poduri construite în Reșița după revoluție, în plus, vom mai construi încă un pod în afară de acesta în „Y” și de cel din zona Intim, undeva în zona OMV.” (Lângă Timea Events).
Este vorba în fapt despre podul de lângă Timeea Events, pod la care încă nu s-a putut avansa cu lucrările la pilonii de susținere, după cum se poate vedea în acest video, datorită unor problem de instabilitate a solului în zona respectivă.
În cadrul proiectului de infrastructură: „Legătură rutieră între artera principală a Reșiței și Parcul Industrial și zona de regenerare urbană Mociur, în vederea extinderii transportului în comun” este prevăzută construirea a cinci poduri. Lucrările pe șantierul deschis de austriecii de la STRABAG în zona Triaj-Mociur, pentru realizarea arterelor rutiere care vor face legătura între Govândari și Centrul Civic prin fosta zonă industrială Mociur, avansează în ritm alert în această perioadă.
Se lucrează pe mai multe fronturi, printre altele, în aceste zile, fiind montate grinzile de susținere la podul de sub pasajul Triaj, pod pe care se va face intrarea din sensul giratoriu de la Intim la noul drum, spre fosta platformă Mociur.
„Vorbim despre primul pod dintre cele cinci ce se vor construi prin acest proiect – Legătură rutieră între artera principală a Reșiței și Parcul Industrial și zona de regenerare urbană Mociur, în vederea extinderii transportului în comun – și, mai important, despre primul pod ce se construiește în Reșița după Revoluție, semn că orașul nostru se transformă radical”, a declarat primarul Ioan Popa.
În valoare de aproape 50.000.000 de lei, proiectul „Legătură rutieră între artera principală a Reșiței și Parcul Industrial și zona de regenerare urbană Mociur, în vederea extinderii transportului în comun” prevede o serie de intervenții care vor reconfigura întregul peisaj urban: reamenajarea intersecţiei dintre Calea Caransebeşului şi strada Căminelor, extinderea străzii Căminelor de la două la trei benzi de circulaţie, realizarea unei străzi noi cu patru benzi de circulaţie, spaţii verzi, trotuare, piste pentru cicliști, poduri.
Тэги:
#resita #resita_caras_severin_2023 #reportaj_resita #infrastructura_resita #resita_sud #mociur_resita_2024 #tramvai_resita_2023 #noutati_resita_2023 #resita_romania #transport_persoane_tramvai_resita #fonduri_europene_tramvai_resita #ioan_popa_primar_resita #stadiu_lucrari_resita #drum_nou_resita #drum_mociur_resita #strabag_romania_resita #stadiu_lucrari #filmare_aeriana_resita #resita_verde #strabag_resita_2024 #mociur_resita #pod_nou #pod_in_y #pod_resita